La naiba cu urletul maşinii de scris, cu poezia cosmica şi industrială, deranjezi vecinii şi nici nu pot să calc
Şi mirosul de rufe curate îmi gâdilă nările şi fac,
pentru moment,
abstracţie de sine,
de savante citate şi metastaze,
de dimineţile cu lipie şi jumări calde
şi lăzi cu cartofi încolţind sub pat, la întuneric;
fac abstracţie de lumina albăstrie a lămpii,
când răsfoiam gramatici inutile şi-mi spun:
la naiba cu ambiţiile acestea prosteşti!
La naiba cu apologia nivelului de trai!
Şi-aşa sunt de acord în orice împrejurare,
nu vreau decât să respir şi să respir şi să respir,
să respir infernal şi solemn,
în câmp,
la tine în poală,
la tine pe gură, dimineaţa şi seara,
să respir şi să respir,
chiar dac-aş trăda experimentul, plictisul, metafora,
desimea stelelor,
scurgerea timpului interior;
să respir şi să respir şi să respir,
cast şi ireversibil,
chiar de-aş risca să fiu pasibil de suspiciuni şi analize,
să-mi smulgă telefonul din priză,
să calc prin noroaie până-n gât.
Respir, aşadar, din mers, din galop,
respir în cerc,
respir categoric
şi nu-mi crestez decât arareori respiraţia cu lama
şi ce-mi mai surâde această lenjerie albă, apretată,
întinsă la uscat
şi nici măcar nu mai deranjez vecinii.
(foto beneath-this-skin)
cuvinte23 