paul celan – stigmat

Standard

umbra

Noi nu mai dormeam căci ne aflam în ceasornicul întristării
și-ndoiam acele ca pe nuiele,
și ele se repezeau înapoi și biciuiau timpul până la sânge,
și tu vorbeai crepuscul crescând,
și de douăsprezece ori am spus tu nopții cuvintelor tale,
și ea se ivi și deschisă rămase,
și i-am pus în poală un ochi și ți l-am împletit pe celălalt în păr
și-am înnodat fitilul între-amândoi, artera deschisă –
și-un fulger tânăr se-apropia neclar.

 

jim morrison – de mult

Standard
mana
Acum o sutã de ani aveam umeri tineri cu aripi înăuntru
Atunci aveam ochii închişi înafarã şi deschişi înspre mine
Aveam pãrul mai nervos ca un foc
Şi braţe de trident ce trimiteau fulgere în valuri
Acum o sutã de veri purtam plete din şerpi de timp
Şi aveam nisip în pãr ca sã mã recunoascã marea
Acum o sutã de zãri vãzusem un soare ce se nãştea din întuneric
Cu un miros de ceaţã purpurie trimisã cãtre noapte
Acum o sutã de mãri mã întorceam în tãrâm
Pentru prima datã
Şi sufletul meu gol, pur ca o marmurã neînceputã
S-a brãzdat adânc cu acele minuni
Acum o sutã de ani când eram
Cu o sutã de ani mai când ca acum

ileana mălăncioiu – cântec de dor

Standard

21052016edited2

 

Mi se făcuse dor de cei patru pereţi
Ai casei noastre aşezate-n drum,
Încercam să-i zidesc înapoi din nisip
Şi din mari rotocoale de fum.

Un picior al nu ştiu cui îi surpa
Şi auzeam în urmă râsul zglobiu
Ieşit chiar printre degetele groase
Care călcau alene prin pustiu.

Era un râs fioros de fiară,
Era râsul râsului şi eu mă rugam
Să nu se zguduie sub el pământul
Pe care înălţam

Din nou pentru a nu ştiu câta oară
Cu multă-ncrâncenare şi cu teamă
Pereţii casei noastre prăbuşite
Din lene şi din nebăgare de seamă.

 

malancioiu

vedere de pe pod

Standard

melancholy-1892

 

…visuri. umbre mărginind cărarea bătută de vânt. umbre pierdute prin întuneric. zgomotul valurilor nu se mai aude. linişte sfâşiată când şi când de ţipete. şi în jur…nimeni. e şi normal. maidanul ăsta uitat de lume are o destinaţie precisă: aici sunt sacrificate visurile fără stăpân. pentru început, sterilizate, dar dacă nimeni nu le revendică, sfârşesc sfârtecate pentru a nu întina mult mai necesara realitate. normalitatea primează; şi caii se-mpuşcă, nu-i aşa? un banal, comun, logic loc de zi cu zi: un abator de vise…

 

(photo – edvard munch „melancholy” 1892)

ana blandiana – îţi aduci aminte plaja

Standard

mondays-be-like-by-robin-lam

 

Îţi aduci aminte plaja
Acoperită cu cioburi amare
Pe care
Nu puteam merge desculţi?
Felul în care
Te uitai la mare
Şi spuneai că m-asculţi?
Îţi aminteşti
Pescăruşii isterici
Rotindu-se-n dangătul
Clopotelor unor nevăzute biserici
Cu hramuri de peşti,
Felul în care
Te îndepărtai alergând
Înspre mare
Şi-mi strigai că ai nevoie
De depărtare
Ca să mă priveşti?
Ninsoarea
Se stingea

Amestecată cu păsări
În apă,
Cu o aproape bucuroasă disperare
Priveam
Urmele tălpilor tale pe mare
Şi marea
Se-nchidea ca o pleoapă
Peste ochiul în care-aşteptam.

 

(photo – „mondays be like” by robin-lam)

charles baudelaire – unei trecătoare

Standard

ploaia



Asurzitoare, strada în jurul meu mugea.
Înaltă şi subţire, durere maiestoasă
În voalurile-i negre de doliu, fastuoasă
Şi mândră, o femeie trecu prin faţa mea

Cu sprinten mers şi zvelte picioare statuare.
Eu mă-mbătam privind-o şi beam, ca pe-un venin,
Din ochiul ei, cer vânăt de uragane plin,
Plăcerea ce ucide şi vraja care doare.

Un fulger... apoi noaptea! – Făptură fără drum,
Tu care c-o privire m-ai renăscut deodată,
Abia în veşnicie te voi vedea de-acum?

În alte părţi, departe! tărziu! sau niciodată!
Căci nu-mi cunoşti cărarea, nu ştiu spre ce mergeai,
O, tu zadarnic dragă, o tu, care ştiai!


(traducere - al.philippide)