…visuri. umbre mărginind cărarea bătută de vânt. umbre pierdute prin întuneric. zgomotul valurilor nu se mai aude. linişte sfâşiată când şi când de ţipete. şi în jur…nimeni. e şi normal. maidanul ăsta uitat de lume are o destinaţie precisă: aici sunt sacrificate visurile fără stăpân. pentru început, sterilizate, dar dacă nimeni nu le revendică, sfârşesc sfârtecate pentru a nu întina mult mai necesara realitate. normalitatea primează; şi caii se-mpuşcă, nu-i aşa? un banal, comun, logic loc de zi cu zi: un abator de vise…
(photo – edvard munch „melancholy” 1892)
cuvinte23 